Facultatea de Automatică şi Calculatoare

Universitatea Politehnica Timişoara (UPT)

Timisoara

Descriere

Facultatea de Automatică și Calculatoare este una dintre cele 10 facultăți ale Universității Politehnica Timișoara, asigurând pregătirea inginerilor în specializările Calculatoare, Automatică și Informatică Aplicată, Tehnologia Informației, Informatică. Studiile universitare sunt organizate în paradigma „Bologna” și cuprind toate cele trei cicluri: licență, master, doctorat. Prioritățile Facultății de Automatică și Calculatoare sunt cercetarea științifică și realizarea unor colaborări sau parteneriate cu mediul academic sau privat.

Universitatea Politehnica Timişoara (UPT)

Timisoara, Timis

Introducere

Înfiinţată în anul 1920, la scurt timp după unirea teritoriilor româneşti, într-un context european marcat de redefinirea statală şi tarele primului război mondial, Şcoala Politehnică din Timişoara – cum s-a numit la început – a constituit răspunsul pentru una din cerinţele formulate de societatea românească a vremii, şi anume formarea de ingineri.

Universitatea Politehnica Timişoara, universitate de cercetare avansată şi educaţie, este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice, cât şi prin activitatea de excepţie a unor academicieni prestigioşi. 

În structura Universităţii Politehnica Timişoara sunt incluse facultăţi, departamente, catedre, institute şi centre de cercetare, laboratoare, biblioteci, cămine, cantine, baze sportive, precum şi serviciile tehnice şi administrative, editura şi tipografia, policlinica studenţească. Cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13500 studenţi. În cadrul celor 25 departamente îşi desfăşoară activitatea aproape 700 cadre didactice, iar personalul administrativ şi auxiliar numără în jur de 500 cadre. Universitatea Politehnica Timişoara este recunoscută ca protagonist remarcabil pe scena cercetării ştiinţifice atât în plan naţional, cât şi internaţional. Existenţa si funcţionarea unui număr considerabil de centre de cercetare (25), în care activează echipe de cercetători ce pun cu succes în practică strategia de cercetare a instituţiei, conferă universităţii prestigiu profesional şi, în acelaşi timp, furnizează sursa fondurilor destinate dezvoltării. Actualizarea rezultatelor cercetării în lucrări ştiinţifice, brevete de invenţie ori produse realizate constituie o garanţie a competenţei, seriozităţii şi profesionalismului instituţional.

Activitatea didactică din Universitatea Politehnica Timişoara este organizată în paradigma Bologna, programele de studii corespunzând celor trei cicluri, LICENŢĂ, MASTERAT şi DOCTORAT. Interesată să răspundă cerinţelor de pe piaţa muncii precum şi necesităţii de formare şi dezvoltare pe tot parcursul vieţii, determinată de provocările complexe ale societăţii moderne, Universitatea Politehnica Timişoara organizează programe de STUDII POSTUNIVERSITARE, al căror obiectiv principal este actualizarea / dezvoltarea / perfecţionarea de numeroase calificări universitare. Portofoliul de specializări oferite de Universitatea Politehnica Timişoara răspunde nevoilor societăţii actuale, reflectând raporturile strânse pe care universitatea le întreţine cu mediul socio-economic. Specializările sunt adaptate în permanenţă celor mai noi tendinţe în domeniu, răspunzând cerinţelor de pregătire teoretică şi practică necesară inserţiei absolvenţilor pe piaţa muncii.

Universitatea Politehnica Timişoara dispune de o infrastructură care garantează desfăşurarea în foarte bune condiţii a activităţilor didactice şi de cercetare. Deopotrivă sub aspect imobiliar şi al echipamentelor, baza materială de excelenţă a universităţii reprezintă consecinţa preocupării de modernizare şi realizare de investiţii din ultimul deceniu. Campus-ul universitar cuprinde 16 cămine studenţeşti care oferă 6500 locuri de cazare, cu aproximatie, o cantină studenţească, o policlinică studenţească şi două baze sportive performante.

În deplină concordanţă cu misiunea asumată şi cu dorinţa de a se afirma la nivel internaţional, Universitatea Politehnica Timişoara dezvoltă în prezent relaţii de colaborare fructuoase cu numeroase universităţi din Europa, SUA, Asia, America de Sus şi Canada, concretizate în peste 190 acorduri de colaborare încheiate în cadrul unor programe din Uniunea Europeană sau în mod direct. 

Statut: Public

Statut acreditare: Acreditată - Încredere Ridicată

Locuri în camin: 6.500

Informații de contact

Lista de comparație