Descriere

Continuând tradiţia studiilor filologice de la Bacău, Facultatea de Litere şi-a îmbogăţit constant oferta educaţională, adaptând-o cerinţelor şi dinamicii actuale. Alături de programele de studiu al limbilor şi literaturilor române şi străine (engleză şi franceză), au apărut, în ultimii ani, specializări noi, precum Traducere şi interpretare, Comunicare şi relaţii publice, la nivel de licenţă, precum şi noi programe de masterat, centrate pe dobândirea competenţelor de comunicare. Prin această diversificare, se oferă absolvenţilor şanse mult sporite de integrare pe piaţa muncii (profesori, traducători, interpreţi, lucrători în administraţia publică sau instituţiile europene etc.). Încurajarea mobilităţii internaţionale prin numeroasele programe de tip ERASMUS existente, a altor tipuri de acorduri şi colaborări cu parteneri din străinătate este o cale importantă de a asigura calitatea pregătirii absolvenţilor de la Facultatea de Litere.

Cadre didactice: 30

Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău

Bacau, Bacau

Introducere

Universitatea "Vasile Alecsandri” din Bacău este o importantă componentă a sistemului de învăţământ din România, recunoscută pe plan naţional pentru calitatea procesului instructiv-educativ şi pentru activitatea de cercetare.

Universitatea se află în partea centrală a Moldovei, în oraşul-reşedinţă al judeţului Bacău, oraş cu o populaţie de 134 000 locuitori. Municipiul Bacău face parte din generaţia oraşelor vechi ale României, prima atestare documentară datând din anul 1408, din timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Oraşul este situat pe arterele de circulaţie europene şi naţionale care fac legătura cu Bucureştiul, cu nordul ţării, precum şi pe arterele care fac legătura între Moldova şi Transilvania.

Statut: Public

Statut acreditare: Acreditată - Încredere

Locuri în camin: 829

Informații de contact

Lista de comparație