Descriere

"De peste 140 de ani, Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca și-a adus contribuția la îngrijirea sănătății oamenilor, formând zeci de generații de medici valoroși și devotați profesiunii alese. Numele nostru este un brand al orașului în care trăim, iar modul în care acest nume este perceput de comunitate este rezultatul anilor de eforturi și dăruire a dascălilor și totodată a absolvenților și studenților școlii de medicină clujene.

Facultate modernă și dinamică, Medicina clujeană se individualizează printr-o ofertă educațională atractivă: patru programe de studiu la nivelul licență, treisprezece masterate, o școală doctorală remarcabilă și toate specializările pentru rezidențiat, misiunea echipei de conducere fiind creșterea permanent a calității actului didactic și implicit a actului medical. Ca un atu suplimentar al școlii noastre, trebuie menționat faptul că Facultatea de Medicină clujeană este printre puținele instituții din lume care oferă o specializare în trei limbi, respectiv medicina în română, engleză și franceză.

Datorită mobilității profesionale a absolvenților noștri, adaptarea educației medicale la cerințele moderne ale serviciilor de sănătate devine un deziderat fundamental. Într-o societate globalizată, unde concurența acerbă obligă la practicarea standardelor de maximă exigență, formarea medicilor trebuie să urmeze două coordonate majore: dobândirea expertizei profesionale și a abilităților practice necesare, și în paralel, obținerea unor competențe superioare de comunicare, grefate pe o etică profesională ireproșabilă.

Suntem convinși cu toții de necesitatea progresului continuu, precum și de competiția existentă între facultățile similare pe piața modernă a educației. Conștiința concurențială va face diferența. O diferență fundamentală care ne va permite să rămânem lideri în plan național şi să aspirăm la o relevanță cât mai pregnantă la nivelul Europei Est-Centrale. Mândri de tradiția și de prezentul nostru, încrezători în viitor, vă invităm să ne descoperiți."

Cuvântul Decanului - Prof. dr. Anca Dana Buzoianu

Cadre didactice: 69

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca

Cluj-Napoca, Cluj

Introducere

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” reprezintă leagănul educaţiei medicale clujene cu o istorie a căror izvoare apar în anii 1500 şi este azi una din cele mai importante şi mai apreciate universităţi din România. 

După multiple transformări care au ţinut de istoria Transilvaniei, zbuciumată dar puternică în afirmarea entităţii româneşti, Facultatea de Medicină ia naştere ca prima Şcoală de Medicină în limba română, la Cluj. Profesorul Iuliu Haţieganu, al cărui nume îl poartă astăzi universitatea noastră, a fost primul dascăl și decan al noii facultăţi, o personalitate de excepţie fiind fondatorul şcolii medicale clujene.

Avem astăzi un renume internaţional, pe care ne dorim cu toţii să îl păstrăm dar şi să îl ducem mai departe cu ajutorul studenţilor noştri, cei pe care cu bucurie şi interes îi primim în fiecare an cu porţile deschise. Ne propunem ca alături de fiecare nou student să urcăm treptele calităţii şi ale excelenţei umane şi profesionale. Universitatea este azi recunoscută ca o universitate de prestigiu în ţară, fiind considerată una din universităţile de cercetare şi educaţie, intrând astfel în clasamentul primelor 12 şcoli de învăţământ superior româneşti.

În Universitate învaţă azi peste 5.700 studenţi din ţară şi din peste 50 de ţări din întreaga lume, în 3 mari facultăţi: Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Farmacie. Aceasta dă o alură distinctă multiculturală, plină de farmec. Calitatea învăţământului din Universitatea noastră, condiţiile deosebite de practică şi deschiderea comunităţii noastre au făcut ca liniile de predare franceză şi engleză să atragă mai mult de 2.000 de studenţi din Uniunea Europeană şi din alte ţări de pe toate continentele.

Suntem o instituţie în care educaţia se află pe lista obiectivelor majore. Fiecare absolvent al universităţii noastre, indiferent de specialitatea sa, va fi bine primit pe piaţa muncii internaţionale datorită pregătirii temeinice oferite pe tot parcursul anilor de învăţământ de un corp academic de excepţie. Susţinem creşterea calităţii şi vizibilităţii prin cercetare creând facilităţi la standarde internaţionale pentru promovarea cercetării şi a cercetătorilor ei.

Dacă doriţi să faceţi parte dintr-o universitate unde fiecare contează, unde fiecare poate deveni un profesionist de excepţie şi unde calitatea umană şi excelenţa primează, aceasta este universitatea pe care o căutaţi.

Campusul universitar este întreg orașul Cluj, fermecătoarea citadelă a Transilvaniei ce vă primește cu braţele deschise, cu aerul occidental deja binecunoscut. Un oraş plin de oportunităţi culturale, biblioteci, teatre, concerte şi muzee, cu o arhitectură barocă de excepţie dar şi o viață studenţească antrenantă, multiculturală şi deschisă. Un oraş cu nu mai puțin de şase universităţi în care amprenta studenţilor devine emblema oraşului.

Vă invităm să ne vizitaţi oricând, fie prin pagina noastră electronică fie direct în campusul universitar. Universitatea noastră vi se potriveşte!

Mesaj Prof. Dr. Alexandru Irimie - Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

Statut: Public

Statut acreditare: Acreditată - Încredere Ridicată

Locuri în camin: 2.700

Informații de contact

Lista de comparație