Studii de limba şi literatura română
Program de master
Adaugă la opțiunile mele

Misiune

Programul Studii de limba şi literatura română este conceput ca un masterat de aprofundare în domeniul Limbi şi literaturi. El se adresează mai ales absolvenţilor programelor de licenţă din acest domeniu, propunând un plan de pregătire profesională avansată pentru viitorii profesori de limba şi literatura română.

Programul le oferă acestora posibilitatea dobândirii de competenţe superioare în domeniul literaturii şi al lingvisticii, dar dezvoltă şi o importantă componentă interdisciplinară, ceea ce le va permite absolvenţilor inserţia pe piaţa muncii şi în alte domenii decât cel didactic. În acelaşi timp, programul de pregătire a fost conceput în aşa fel încât poate fi urmat de absolvenţi ai oricărui program de licenţă, cu condiţia ca aceştia, prin promovarea examenului de admitere, să probeze dobândirea de competenţe generale şi specifice din domeniul limbi şi literaturi. În semestrul al III-lea, se face orientarea studenţilor înspre două filiere de aprofundare: direcţia Studii literare şi direcţia Lingvistică teoretică şi aplicată.

Limba de predare: Română

Statut Acreditare: Acreditat

Perioadă de studii: 2

Forma de învățământ: IF - cu frecvență

Domeniu: Științe Umaniste

Domeniu de licență/master: Filologie

Specializare: Limba şi literatura română

Locuri disponibile (total): 60

Locuri disponibile (buget): 31

Locuri disponibile (taxă): 29

Taxă anuală de studii: 3.500 lei

Taxă de înscriere: 200 lei

Descriere

Concurs pe bază de dosar:

  • 70% media examenului de diplomă / licență
  • 30% Portofoliu**

*Probă de competență lingvistică, eliminatorie, notată cu admis/respins, pentru programele de studiu organizate intr-o limbă străină. Testul nu este necesar pentru candidații care au un atestat de competență lingvistică eliberat de instituții recunoscute de către MECS. La înscriere, candidații trebuie să facă dovada cunoașterii avansate a limbii moderne în care se desfășoară cursurile programului de masterat: diploma de absolvire a unui program de studiu urmat în limba modernă respectivă sau, după caz, următoarele certificate de competență lingvistică: FCE – nivelul C, B sau A, CAE, CPE, IELTS – minimum nota 6,50, TOEFL - pentru limba engleză, Deutsches Sprachdiplom (C1), Goethezertifikat (B1, B2, C1) – pentru limba germană, DALF nivelul B2 (limba franceză).
**Portofoliu: eseu argumentativ/ studiu aplicativ în domeniul și limba de predare a masteratului/ creație literară proprie doar la Masteratul Inovare culturală.

Pentru a vedea secțiunile blurate trebuie sa te înregistrezi

Sesiunea 1

Perioadă înscrieri: de la 15/07/2019 până la 20/07/2019

Perioadă probe: de la 21/07/2019 până la 23/07/2019

Perioadă rezultate: de la 24/07/2019 până la 29/07/2019

Sesiunea 2

Perioadă înscrieri: de la 04/09/2019 până la 08/09/2019

Perioadă probe: de la 09/09/2019

Perioadă rezultate: de la 10/09/2019

Acte necesare inscriere

Denumire document Observatii
3 Fotografii tip buletin
Adeverință medicală din care să rezulte că posesorul este apt medical
Buletin sau carte de identitate în copie lizibilă
Certificat de căsătorie în copie (dacă e cazul), a cărui conformitate cu originalul va fi certificată de Comisia de înscriere
Certificat de naștere în copie, a cărui conformitate cu originalul va fi certificată de Comisia de înscriere
Chitanța de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere
Diplomă de Bacalaureat
Dosar plic
Fișă înscriere
Foaie matricolă în original sau copie legalizată
Anul 1
Curente actuale în lingvistică
Limba română în diacronie
Strategii de comunicare interpersonală
Sociolingvistică
Metode de cercetare în științele umaniste
Managementul proiectelor de cercetare
Anul 2
Proză și poezie românească modernă și postmodernă
Teorii ale modernismului românesc în context european
Lucrarea de disertație

Facultatea de Litere

Universitatea "Transilvania" din Braşov

Brasov

Descriere

Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov îşi propune să susţină şi să promoveze un sistem educaţional de excelenţă în spiritul tradiţiei multiculturale a învăţământului umanist braşovean şi al deschiderii către spaţiul cultural românesc şi internaţional. Corpul profesoral de înaltă ţinută asigură absolvenţilor o pregătire temeinică la toate nivelurile instruirii: licenţă-masterat-doctorat-formare continuă.

Studenți înmatriculați licență: 1.806

Studenți înmatriculați master: 1.237

Cadre didactice: 52

Nr. Mediu Studenți/Cadru didactic: 58

Promovabilitate licență: 97%

Universitatea "Transilvania" din Braşov

Brasov, Brasov

Introducere

Universitatea "Transilvania" din Braşov (UTBv) este o instituţie de învăţământ superior de stat din Braşov, România, care, prin "oferta de educaţie, prin cercetarea ştiinţifică şi prin numărul de studenţi reprezintă una dintre universităţile mari ale României, fiind şi universitatea reprezentativă din Regiunea 7 Centru.

Universitatea cuprinde 18 facultăţi, un număr de aproximativ 20.000 de studenţi şi aproximativ 800 de cadre didactice.

Universitatea oferă 100 programe de studiu de licenţă la Zi, ID şi FR, 66 de programe de masterat (de aprofundare sau cercetare ştiinţifică) la Zi, ID şi FR. În ceea ce priveşte doctoratul există în prezent 17 domenii.

Statut: Public

Statut acreditare: Acreditată - Încredere Ridicată

Locuri în camin: 4.233

Programe similare

Lista de comparație