Administrarea afacerilor - MBA (în limba engleză)
Program de master
Adaugă la opțiunile mele

Misiune

Acest masterat în limba engleză este organizat de Facultatea de Filosofie prin Catedra UNESCO în parteneriat cu Swiss Institute for Sustainable Management, Universităţile din Fribourg şi Geneva. Programul creează o experienţă educaţională inovatoare pentru studenţi şi facilitează dezvoltarea de abilităţi manageriale esenţiale – leadership, managementul resurselor umane, antreprenoriat. De asemenea, le oferă masteranzilor şansa de a cunoaşte profesori şi specialişti din universităţi străine de prestigiu, manageri şi antreprenori de succes. Astfel, cei interesaţi de o carieră în administarea afacerilor şi management beneficiază de expertiza solidă a unor specialişti în managementul organizaţiilor complexe şi cu echipe interculturale. Oferta curriculară este concepută pentru combinarea în mod eficient a cunoştinţelor de specialitate cu numeroase studii de caz şi aplicaţii. Un exemplu în acest sens este ghidul pentru oameni de afaceri Doing Business with Romania, elaborat de studenţi ai acestui masterat şi lansat atât în România, cât şi în Elveţia.

Limba de predare: Engleză

Statut Acreditare: Acreditat

Perioadă de studii: 2

Forma de învățământ: IF - cu frecvență

Domeniu: Științe Economice

Domeniu de licență/master: Administrarea afacerilor

Specializare: Administrarea afacerilor

Locuri disponibile (total): 25

Locuri disponibile (buget): 18

Locuri disponibile (taxă): 7

Ultima medie (buget): 6.5

Ultima medie (taxă): 9.0

Taxă de înscriere: 170 lei

Descriere

Concursul de admitere constă în două probe:

  • Scrisoare de intenţie în care sunt menţionate interesele ştiinţifice şi profesionale ale candidaţilor. Scrisoarea de intenţie se depune odată cu dosarul de înscriere.
  • Interviu: pe baza scrisorii de intenţie

Pentru masteratele cu predare în limba engleză se dă test în cadrul interviului.

Mai multe informații AICI.

Taxă anuală de studii: 2000 EURO.

Pentru a vedea secțiunile blurate trebuie sa te înregistrezi

Sesiunea 1

Perioadă înscrieri: de la 08/07/2019 până la 21/07/2019

Perioadă probe: de la 23/07/2019

Sesiunea 2

Perioadă înscrieri: de la 02/09/2019 până la 17/09/2019

Perioadă probe: de la 18/09/2019

Examene admitere

Materie Materie obligatorie Materie aleasa Procent din media de admitere Eliminator Tip examen Descriere / Observatii
Interviu Da Nu N/A Da Proba orala N/A

Acte necesare inscriere

Denumire document Observatii
3 Fotografii tip buletin
Adeverință medicală din care să rezulte că posesorul este apt medical
Buletin sau carte de identitate în copie lizibilă
Certificat de căsătorie în copie (dacă e cazul), a cărui conformitate cu originalul va fi certificată de Comisia de înscriere
Certificat de naștere în copie, a cărui conformitate cu originalul va fi certificată de Comisia de înscriere
Chitanţa atestând plata taxei de înscriere
Diplomă de Bacalaureat
Diplomă de Licență și Foaie Matricolă / Supliment la Diplomă în cazul absolvirii unei alte facultăți (pentru Licență) și obligatoriu pentru Masterat
Dosar plic
Fișă înscriere
Foaie matricolă în original sau copie legalizată
Scrisoare de intenție / motivație
Anul 1
Strategic Management: the Environment
Business Communication
Finance and Accounting for Managers
Theory and practice of business administration
Strategic Management: Capabilities
Research Methods for Managers
Management in International Contexts
Investment and Financing
Competitive Strategies and Business Performance
Elements of European culture
Anul 2
Critical Thinking and Elements of Philosophy of Economics
Organizational Behavior
Innovation and Knowledge Management
International economic environment: Business Statistics
Entrepreneurship and Internationalization
Internațional Management : Logistics and Lean Management
Theory and practice of business administration: Quality Management in Business
International Marketing
Corporate Social Responsibility and Ethics
Management of Human Resources in multinational companies
Internship: Research activity – elaboration of the master thesis

Facultatea de Filosofie

Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)

Bucuresti

Descriere

În Facultatea de Filosofie învaţă peste 600 de studenţi, la toate cele trei niveluri de studii. Cei care urmează Facultatea de Filosofie îşi obţin licenţa în filosofie, în cadrul modulelor de istoria şi filosofia culturii, filosofie teoretică, filosofie morală şi politică şi studii europene. La nivel de masterat, Facultatea de Filosofie are o serie de specializări care dovedesc atenţia acordată cerinţelor societăţii contemporane: Etica aplicată în societate, în afaceri şi în organizaţii, Studii de dezvoltare internaţională şi etica relaţiilor internaţionale, Studii europene şi etica relaţiilor internaţionale, Istoria şi circulaţia ideilor filosofice, Analytic Philosophy, Globalization and Cultural Diplomacy, Istoria şi filosofia ştiinţei.

Studenți înmatriculați licență: 300

Studenți înmatriculați master: 250

Cadre didactice: 25

Nr. Mediu Studenți/Cadru didactic: 22

Promovabilitate licență: 98%

Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)

Bucuresti, Bucuresti

Introducere

Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.

Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.

În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.

Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.

Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.

Statut: Public

Statut acreditare: Acreditată - Încredere Ridicată

Locuri în camin: 5.300

Programe similare

Lista de comparație