Geografia turismului - Învățământ la distanță
Program de licență
Adaugă la opțiunile mele

Misiune

Ca domeniu relativ nou de cercetare, turismul prezintă o complexitate în continuă creştere, în plan economic sintetizând rezultatele unui mare număr de activităţi, iar în plan psiho-social constituindu-se ca modalitate superioară de organizare a timpului liber. Cercetarea fenomenului turistic a captat atenţia unui volum impresionant de instituţii şi specialişti din cele mai diferite domenii (geografi, economişti, psihologi, arhitecţi, istorici etc). Geografii, având la bază o disciplină cu un caracter extrem de dinamic şi complex, în speţă Geografia, au fost cei care au reuşit să analizeze fenomenul turistic prin prisma complexităţii potenţialului turistic şi a fenomenelor social-economice condiţionate de valorificarea acestuia. S-a născut astfel un domeniu indispensabil în facultăţile de profil – Geografia Turismului - domeniu integrator ce consolidează relaţii cu principalele ştiinţe geografice: Geografia Fizică prin intermediul potenţialului natural de atractivitate şi Geografia Umană, turismul fiind o activitate specific umană. Studiile universitare de licență din domeniul turismului, funcționează la Facultatea de Geografie a Universității din București în baza domeniului de licență - GEOGRAFIE, specializarea: GEOGRAFIA TURISMULUI

 În condițiile în care pe piața mondială industria turistică oferă numeroase locuri de muncă și participă cu un procent tot mai mare în realizarea veniturilor, se impune formarea unui număr tot mai mare specialiști. Siguranța afacerilor din turism și cerința crescândă de relaxare a populației reprezintă certitudini pentru inserția absolvenților pe piața muncii. Conform nomenclatorului național de ocupații, absolvenții programului de studii universitare de licență (Specializarea GEOGRAFIA TURISMULUI) dobândesc diploma de licență în domeniul GEOGRAFIE, iar cei ai programului de studii de master, dobândesc titlul de ANALIST ÎN TURISM. Posibilitățile de a găsi un loc de muncă se deschid încă din timpul studiilor universitare de licență și de master, prin practica de specialitate la societăți de profil din țară și din străinătate sau în cadrul unor instituții naționale, teritoriale administrative, culturale și de educație.

Limba de predare: Română

Statut Acreditare: Acreditat

Perioadă de studii: 3

Forma de învățământ: ID - la distanță

Domeniu: Științe ale Naturii

Domeniu de licență/master: Geografie

Specializare: Geografia turismului

Locuri disponibile (total): 98

Locuri disponibile (taxă): 98

Ultima medie (taxă): 6.08

Taxă anuală de studii: 3.500 lei

Taxă de înscriere: 200 lei

Descriere

Admiterea candidaţilor se realizează în funcție de:

- rezultatul obținut la evaluarea scrisorii de motivație (ADMIS/RESPINS);

- media la examenul de bacalaureat.

Pentru a vedea secțiunile blurate trebuie sa te înregistrezi

Sesiunea 1

Perioadă înscrieri: de la 06/07/2020 până la 19/07/2020

Perioadă rezultate: de la 20/07/2020 până la 31/07/2020

Sesiunea 2

Perioadă înscrieri: de la 02/09/2020 până la 13/09/2020

Perioadă rezultate: de la 15/09/2020 până la 22/09/2020

Acte necesare inscriere

Denumire document Observatii
4 Fotografii tip buletin
Acte doveditoare pentru scutirea taxei de înscriere (în cazuri speciale)
Adeverinţă din care să rezulte numărul de semestre urmate la buget/taxă și numărul de semestre în care a beneficiat de bursă În cazul studenţilor/absolvenţilor/exmatriculaţilor sau in cazul celor care s-au retras. Pentru studenții înscriși în prealabil la o instituție de învățământ superior privată este necesară o adeverință distinctă.
Adeverinţă din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor de scutire de taxă de înscriere - pentru candidații care provin din case de copii sau centre de plasament – adeverință doveditoare;
Adeverință medicală din care să rezulte că posesorul este apt medical
B.I. sau C.I. sau pașaport în copie;
Certificat de căsătorie în copie (dacă e cazul), a cărui conformitate cu originalul va fi certificată de Comisia de înscriere
Certificat de naștere în copie, a cărui conformitate cu originalul va fi certificată de Comisia de înscriere
Chitanța de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere
Diplomă de Bacalaureat
Diplomă de olimpic în copie, numai pentru candidaţii care se înscriu ca olimpici
Document de recunoaștere a studiilor în afara României
Scrisoare de intenție / motivație
recomandare eliberată de către o organizație legală a rromilor (semnată și ștampilată) care atestă apartenența lor la această etnie.
Anul 1
Topografie
Geografie fizică generală
Meteorologie
Hidrologie (generală şi ape subterane)
Geografie economică
Oceanografie
Geografia mărilor și oceanelor
Geografia turismului
Discipline complementare (Informatică, Geologie generală, Limba străină, Educație fizică, Practică suplimentară)
Aplicație practică
Cartografie
Geografie umană generală
Climatologie
Hidrologie (potamologie şi limnologie)
Geografia Mării Negre
Geografia activităților
industriale
Geografia resurselor naturale
Discipline complementare (Teledetecție, Sisteme informaționale geografice – GIS, Cartografie digitală, Geologia României, Limba străină, Educație fizică, Practică suplimentară)
Anul 2
Geomorfologie generală
Biogeografie
Biomuri continentale
Geografia populaţiei
Geografie Regională – Europa
Geografie politică
Macrostructuri politico – teritoriale
Economie generală
Regiuni geografice și turistice ale lumii
Zone și regiuni turistice mondiale
Etnografie
Discipline complementare (Legislație în turism, Limbă străină, Educație fizică, Practică suplimentară)
Practică profesională
Geomorfologie aplicată
Geoturism
Geografia solurilor
Pedologie
Geografia așezărilor umane
Toponimie
Evaluarea resurselor turistice
Potențial turistic general
Sisteme teritoriale și planificare în turism
Europa multiculturală
Diferențieri socio-culturale în Europa
Turism cultural
Geografia sănătății și serviciilor sanitare
Discipline complementare (Limbă străină, Educație fizică, Practică suplimentară)
Anul 3
Geografia fizică a României (morfostructură și relief)
Geografia polulației și așezărilor României
Geografie regională – Carpați și Subcarpații României
Mari regiuni geografice ale României: Carpații și Subcarpații
Geografie socială
Geografie rurală
Economia turismului
Analiza macro-economică în turism
Unități turistico geografice în România
Zone turistice naturale în România
Turism rural
Managementul turistic al spațiului rural
Management și turism
Politici promoționale în turism
Promovarea produselor turistice
Tehnici de ghid și însoțitor de grup
Geografia serviciilor
Discipline complementare (Practică suplimentară, Limba străină, Tehnici de prim ajutor)
Practică în vederea elaborării lucrării de licență
Geografia fizică a României (climă, ape, vegetație, soluri)
Geografia economică a României
Geografie regională a României (Dealurile, podișurile și câmpiile)
Mari regiuni geografice ale României: Dealurile, podișurile și câmpiile
Geografie culturală
Geografie urbană
Patrimoniul turistic al României
Montanologie și turism montan
Geomorfosituri
Turism urban
Managementul turistic al spațiului urban
Marketing în turism
Organizarea spațiului turistic
Amenajări turistice
Ecoturism
Tehnici de ghid și însoțitor de grup
Aplicații GIS în turism
Discipline complementare (Limba străină, Tehnici de evaluarea riscului)

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)

Bucuresti

Descriere

Descriere indisponibilă momentan.

Studenți înmatriculați licență: 2.759

Studenți înmatriculați master: 650

Cadre didactice: 90

Nr. Mediu Studenți/Cadru didactic: 37

Promovabilitate licență: 100%

Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)

Bucuresti, Bucuresti

Introducere

Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.

Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.

În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.

Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.

Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.

Statut: Public

Statut acreditare: Acreditată - Încredere Ridicată

Locuri în camin: 5.300

Programe similare

Lista de comparație